Incercati sa va puneti in pielea lui Zacheu. Atunci cand se organizeaza o masa, o sarbatoare, chiar o intalnire religioasa…nu ești pe lista invitatilor. Atunci cand umbli in public, ceilalti oameni te evita in cel mai bun caz; dar de obicei te arata cu degetul cu dispret si chiar cu ura, iti adreseaza injurii si chiar incearca sa te intimideze (daca nu cumva chiar sa te raneasca fizic). Striga dupa tine “tradatorule”, iar daca cineva incerca sa se fie prietenos cu tine este considerat un complice.
Nu e demirare ca Isus este acuzat ca mananca impreuna cu cei pacatosi, ca petrece timp in compania lor. Dar Isus trece dincolo de o simpla asociere – El le arata simpatie, ii priveste cu dragoste si le da asigurarea acceptarii divine. In Luca 19 avem istoria unui vames care, pe langa stigma care vine cu meseria lui, era si scund. Statura, probabil si tendinta de a evita confruntarea, il fac sa se urce intr-un copac si sa astepte ca Isus sa treaca pe cararea din apropiere. Spre mirarea lui, Isus nu il ignora, ci il cheama pe nume (nu porecle sau injurii) si chiar se autoinvita la el acasa. In timpul mesei imbelsugate, in timp ce fariseii aduc tot felul de acuzatii privind de departe, Isus face o declaratie care il include in grupul celor favorizati, a celor care au acces la mantuire si harul divin – pe el, un marginalizat. “Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci şi el este fiul lui Avraam. Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.” (Luca 19: 9-10)
Pavel face o declaratie care include si neamurile (orice neam, semintie, limba, norod) si cred ca imigranti, putem sa intelegem asta mai bine decat altii: “Căci prin El (Isus) şi unii, şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh. Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu…”
Bine ati venit acasa, fii si fiice ai Celui Preainalt.